Justitia lui Mischie
La Tirgu Jiu organele judiciare s-au pus pe treaba. Intr-o buna zi, s-au trezit cu elan de munca proaspat si au luat in serios o plingere mai veche impotriva "baronului" Mischie. Probe beton. Au obtinut mandat de arestare pentru cinci zile. Anchetatorii vor sa-l prelungeasca pe o perioada mai lunga si sa obtina si mandat de perchezitie a domiciliului domnului Mischie. Avocatul acestuia cere eliberarea imediata din arest. Un judecator local respinge eliberarea din arest, dar refuza sa dea mandatul de perchezitie.
Ce putem intelege de aici. Ca in opinia judecatorului procurorii au probe suficiente pentru arestarea domnului Mischie, dar totusi inculpatul nu este suficient de suspect pentru a justifica o perchezitie a domiciliului acestuia.
In statele de drept apusene mai rar atita rafinament juridic din partea judecatorilor. De obicei daca cazul unui suspect se califica pentru un mandat de arestare, se califica si pentru unul de perchezitie. Stim din serialele politiste americane ca atunci cind este arestat un suspect de la domiciliu se poate face automat si o perchezitie.
Nu si in Gorj, aici avem o noua forma de justie. Avem procurori care subit vor sa fie in ton cu vintul nou care bate de la Bucuresti, si judecatori impartiali, in line cu alta adiere care vine tot dinspre Bucuresti. Cum sintem in provicie, fiecare se cunoaste cu fiecare si toti sint oameni de treaba si baieti buni. Chiar si domnul Mischie de cind nu mai e pe cai mari nu pare altceva decit un biet om cumsecade abuzat de zelul procurorilor locali. Iar noua ni se livreaza acest spectacol in care procurorii se dau ocupati cu cazuri grave de coruptie, iar judecatori vajnici protectorii ai libertatilor individuale. In direct si la o ora de virf.
Show-ul asta a mai rulat deja de citeva ori. Cu Ioan Stoica, cu Temesan, cu Sever Muresan, etc.. Este panul B, de criza, cind nu mai merge chiar deloc sa joci cartea inocentei, si asta se intimpla cu precadere cind vine opozitia la putere, o dai pe spectacol judiciar in care pina la urma invinge cauza drepturilor omului si cea a neamestecului politicului in justitie.
Sub Constantinescu pacaleala le-a iesit, in schimb Basescu da seme ca vede clar "cangrena" din sistem, si nu numai el.
De acum incolo jocul va comporta si riscuri, un procuror ar putea sa fie prea "competent", ori judecatorul sa nu o mai poata da la intors, protagonistul avind de ispasit ceva ani de inchisoare. Dar la urma urmei milioanele alea trebuie sa fie si ele muncite intr-un fel sau altul.
0 Comments:
Trimiteți un comentariu
<< Home